De ce (încă mai) jucăm Hattrick?

Fie că vorbim de utilizatori care joacă din perioada 2002-2003, din 2007, 2010 sau chiar 2016, toți avem un motiv pentru care ne-am apucat de acest minunat joc și continuăm să îi fim alături.

Pentru mine, au fost câteva semne care mi-au arătat cum timpul trece și, după atât de multă vreme, sunt încă aici. Așa că am decis să scriu un articol pe această temă și vă invit să îmi fiți alături în această poveste ce vă va duce din copilărie până la omul din ziua de astăzi. Oare s-au schimbat multe?

Concediu, 2016, în afara granițelor țării. Ca orice om, nu îți vine să intri pe internet decât atunci când prinzi Wi-Fi, că altfel costă.
În cele din urmă reușesc! Găsesc o locație cu semnal bun și deschid patru pagini de net - una de sport (deh, e Olimpiada), una de știri (să nu pierd ce se întâmplă în țară și în lume), YouTube (câteodată, o melodie bună mă liniștește) și Hattrick; da, exact, nu am Facebook!

Pe pagina de sport aflu ce mă interesa... Iar nu am luat nici o medalie, ba chiar nu am fost nici măcar aproape. Nu contează, voi spera mereu la performanțele conaționalilor, dar, de moment, închid filele. Am citit, am fost dezamăgit de rezultate, sper ca peste câțiva ani să stăm mai bine. Pe pagina de știri văd atentate, crime, sinucideri și câteva cazuri de violuri - parcă nici asta nu mă atrage. Pe YouTube, îmi pregătesc melodia pe care vreau să o ascult.

Pe Hattrick, citesc despre evoluția naționalei mici și a celei mari, păreri pro și contra asupra formației de start, îmi fac echipa pentru meciurile viitoare, mesaje multe pe forumul prietenilor referitoare la următorul loc în care vom termina berea, o grămadă de posturi pe "Necăjiții Etapei", păreri referitoare la următorul loc de desfășurare al campionatului Hattrick de fotbal din viața reală (deși mai sunt vreo 8 luni), parcă sună altfel. Navigând printre cele patru pagini, deși era evident unde o să petrec mai mult timp, mă trezesc cu o mustrare prietenească (a se traduce o palmă peste ceafă) și cu o propoziție care mă trezește: "Nu lași Hattrick-ul ăla nici în concediu?".
Cum palma a fost a soției, mă simt vinovat să dau explicații. Îi arăt cele patru pagini deschise și o întreb pe ea ce ar prefera.
Deși nu are echipă, știe foarte bine ce caut eu pe site-ul pe care îmi petrec mai multe ore și în țară (pentru că, involuntar, îi mai și povestesc) și, chiar dacă nu ar înțelege, oricând ar prefera un site în care comunic cu oameni decât unul în care citesc despre persoane care nu suportă oamenii... În timp ce palma se îndreptă ușor din ceafa mea înapoi la locul ei, mă gândesc că nevasta are dreptate. E primul concediu după patru ani, ar trebui să profităm la maxim. De ce după patru ani? Pentru că suntem oameni, nu întotdeauna depinde de noi, problemele personale te pot împiedica să faci ceea ce ar trebui sau ceea ce ți-ar plăcea. Dar știți ceva? Acea palmă amicală (sau nu? :D) m-a făcut să râd, mi-am amintit de când joc Hattrick și ce lucruri frumoase s-au întâmplat în această perioadă.

Am echipa actuală din 2003, se împlinesc 13 ani... Incredibil, cât de repede trece timpul.

Cum a început totul? Sincer, nu mai știu. Cred că era prin 2001-2002, eram vreo 14-15 băieți în bloc de vârste apropiate - blocul a fost construit prin 1980 și tăticii noștri s-au pus pe treabă. Așa că eram de vârste apropiate, câțiva născuți prin '81, majoritatea prin '82 și câțiva prin '83. Dintre toți, doar vreo trei aveau calculator prin 2002, iar la modă era Red Alert și Quake (parcă). Cum toți aveam o pasiune comună - fotbalul - a intrat ușor în sânge și dragostea pentru jocurile care aveau ca temă fotbalul, CM 2000-2001 fiind cel care a declanșat totul.

Recunosc faptul că încă ne mai strângem și pierdem nopți jucând în rețea CM, deși știm că mai mult de un sezon nu vom termina, unii adormind înainte să dea next. Cele mai frumoase seri fiind acelea în care ne strângem la un prieten fiecare cu laptopul, așa fiind siguri că nu adormim.

La un moment dat, unul dintre noi a auzit de Hattrick. Continuarea? În două zile, toți am aplicat pentru echipe - pe vremuri, se dădeau mai greu echipele - și, în vreo două săptămâni, a început joaca. Cum din 15 băieți, doar 3 aveau calculator și cum majoritatea nu munceam (dacă nu chiar toți), miercurea și sâmbăta, de la celebra oră 11, ne strângeam într-un singur loc să vedem meciurile.
A fost frumos o perioadă, până când toți am rămas fără echipe (nimeni nu folosea logout-ul, nimeni nu a dat vreun HT-Mail în care să explice că intrăm mai mulți de pe un calculator etc.). A fost o execuție în masă, cum i-am spus noi la momentul respectiv.
Absolut toți am aplicat pentru alte echipe, au urmat vremurile în care ne duceam toți vineri seara la celebrele internet cafe-uri, căutam câte un calculator liber în orice colț doar ca să dăm ordinele pentru sâmbătă și miercuri. Cei care apucau să facă și câte un transfer erau șmecheri, având în vedere că toată locația era ocupată de personaje care doreau să joace altfel de jocuri și aveau închiriat câte 12 ore sau chiar mai bine.

Până la urmă, reușeam să ne atingem scopul, nu plecam de acolo până nu dădeam ordinele pentru meciuri. Trebuie să recunosc că nu stăteam să citim forumuri, doar aveam chat-ul nostru privat în spatele blocului, necenzurat, evident! Cei care aveau calculator acasă erau mai implicați și mai la zi cu modificările din Hattrick - normal că este mai ușor să fii atent din fotoliul de acasă, decât de pe scaunul incomod al unei săli de internet - și au aflat de o cupă amicală pe care o puteam juca între noi. Ideal!

Așa am ajuns să înființăm "Cupa Gambrinus", pentru că Gambrinus consumam pe vremea aia, iar miercurea s-a transformat din două ore de urmărit meciuri, în "Ziua Hattrick". După meciuri, ne întâlneam să povestim și, bineînțeles, să ne lăudăm; cei care câștigau, evident.

În spatele blocului, timpul trece extrem de repede acum, pentru că nu mai e nimeni!
Pe vremuri, era mereu activitate. Parcă mereu era miercuri. Câți dintre cei 15 mai joacă Hattrick nu știu exact să vă spun, minim patru sigur! Există și o poză de la finalul acelei ediții, bineînțeles în spatele blocului, în care este imortalizat momentul când câștigătorul primește lada de bere binemeritată, adică premiul! Nu o arăt, vă spun doar că cei 15 de atunci cântăreau împreună probabil 750 de kg, o mână de copii fericiți că sunt împreună. Aceiași copii de atunci cântăresc acum, la un calcul scurt, peste 1.250, însă, și dacă s-ar apropia de 2.000 de kg, tot nu ar putea depăși greutatea pozei de la Gambrinus Cup!

Ce a urmat? Am trecut de la tenișii negri care nu rezistau mai mult de două zile pe bitum, la unii pe care îi purtam și două săptămâni, am trecut de la mingea de 35, la Jabulani. Cam repede, dacă stau să mă gândesc.
Au început să se înmulțească calculatoarele, au dispărut ușor-ușor ieșirile la sălile de net, am început să scurtăm întâlnirea de miercuri, pentru că a doua zi trebuia să mergem la muncă. Gardul din spatele blocului pe care nu aveam toți loc, a început să devină prea mare... Unul câte unul, ne-am mutat, căsătorit, am devenit tătici, adică am urmat cursul vieții. Automat, și din Hattrick au început să dispară participanții la Gambrinus Cup, rând pe rând. Eu nu, în tot acest timp am schimbat userul, numele echipei, chiar și logo-ul, de vreo două ori.
Câinele care poza trufaș în logo-ul meu de acum câțiva ani a fost înlocuit cu un altul, de vină e tot cursul vieții.

Și am mai schimbat ceva! Comunitatea de 15 oameni cu care eram obișnuit la începuturi s-a înmulțit considerabil. Și recunosc că îmi place. Ce regret este că gardul din spatele blocului a dispărut complet. Dar când ne mai strângem la bloc - rar și nu toți în același timp -, tot în locul acela stăm. Deoarece este locul din care a plecat totul.

Cam aceasta este povestea mea pe scurt în Hattrick și seamănă destul de mult cu a altora. Deși am 13 ani de când am echipa actuală, nu am avut performanțe notabile, nu a fost neapărat scopul meu. Vreo 5 ani de zile (reali) nu am fost implicat în fenomen, din diferite motive, doar am vrut să nu îmi pierd echipa - și am reușit!
Până la urmă, într-un astfel de joc te poți ascunde în spatele unui user. Îți poți spune "moșul", deși ai doar 15 ani, "baiatul62", chiar dacă ești fată, "grasul", chiar dacă ai 50 kg, "Hulk", chiar dacă ești galben la față.... Și ăsta nu e un lucru greșit, câteodată avem nevoie de o identitate pe care să o clădim cum vrem!

Totuși, titlul articolului este „De ce (încă mai) jucăm Hattrick?”.

Răspunsuri?

Personal, pentru comunitate; poate că voi pentru altceva.
Am întâlnit oameni deosebiți datorită acestui joc, am mers la nunți și la botezuri împreună, am băut, am jucat fotbal, am râs și am plâns tot împreună.

Din cauza aceasta nu va dispărea niciodată echipa mea, pentru comunitatea extraordinară din spatele acestor cifre. Mereu apar oameni noi, interesanți și diferiți. Cu unii te poți înțelege, cu alții nu. Pe unii îi simpatizezi, pe unii poate nu îi suporți. Exact ca în viața reală. Curcubeul acesta de caractere merită o poză. Una care să rămână întipărită undeva pentru totdeauna.

Din păcate sunt unii care au părăsit jocul și sunt alții care ne-au părăsit de tot, dar nu vor fi uitați. Niciodată! Pentru că și ei au făcut parte din poza de care aminteam și acolo nu există remove, doar add.

Și acum deschid YouTube – caut melodia care mă inspiră când mă gândesc la trecut, sau mai bine spus când ceva îmi aduce aminte de trecut: Katana – Amintiri din Copilărie, (https://www.youtube.com/watch?v=223sZrofOOU). O recomand, mereu mă regăsesc în ea.

Deși scriu articolul de unul singur, parcă îmi trebuie aprobare, sau măcar o opinie. Și o chem, iar, după ce citește, palma de mai devreme care părea ușor agresivă, s-a transformat în mângâiere. Știe și ea gardul... E un semn că m-a iertat că am intrat pe Hattrick și în concediu sau că înțelege ce înseamnă pentru mine comunitatea Hattrick? Până la urmă, și ea a cunoscut oameni din această comunitate la diferite evenimente și continuă să o facă. Acum îmi dau seama, comunitatea include și oameni care nu joacă Hattrick! Ce tare!

Când am început acest joc mulți eram copii, acum majoritatea dintre noi au copii.
Ce poate fi mai frumos?

Nota editorului: Aprecierea cititorilor faţă de munca autorului poate fi exprimată cu un simplu click pe butonul Like, un comentariu sau o declaraţie de presă cu referire la acest material.

Vă aşteptăm pe forum: (17007364.1).

Articolul poate fi urmărit și pe pagina noastră de Facebook: (https://www.facebook.com/notes/hattrick-press-romania/de-ce-%C3%AEnc%C4%83-mai-juc%C4%83m-hattrick/1661800787469073)

Articolul anterior: Drumul spre finală (19695).

Direkt auf diesen Artikel verweisen (in HT-ML-Code für das Forum): [ArticleID=19698]